Detalii despre cele 5 avioane F-16 cumpărate de România din Portugalia

Read Time:1 Minute, 45 Second

Ne apropiem cu pași foarte repezi de aducerea în țară a primelor două avioane F-16 din ”lotul” de 5 comandat Portugaliei anul trecut, așa că putem trece în revistă, pe scurt, istoria lor.

Toate avioanele sunt AM-uri, simplă comandă, și au o vechime 36-37 de ani, fiind fabricate în 1983 și 1984.

Au zburat mai întâi pentru US Air Force, iar apoi au fost cumpărate de Portugalia prin programul Peace Atlantis II.

Toate au trecut prin programul MLU (Mid Life Upgrade) înainte de a intra în serviciu în cadrul Escadrilei 301 Jaguares. Înainte de livrarea către România au fost supuse lucrărilor de reparație capitală și modernizare.

Iată și lista avioanelor, așa cum a fost ea publicată de Scramble Magazine:

✈️ 15122, ex 82918 a efectuat primul zbor pe 18 august 1983; în august 1994 a ajuns la AMARG – Aerospace Maintenance and Regeneration Group – iar în iunie 1999 a fost livrat Portugaliei în cadrul programului Peace Atlantis II; a fost stocat până în 2008, când a intrat în serviciul de luptă în cadrul Esquadra 301 Jaguares.

✈️ 15132, ex 83073 a efectuat primul zbor pe 21 iunie 1984; în octombrie 1994 a ajuns la AMARG, iar în 1999 a fost livrat Portugaliei în cadrul programului Peace Atlantis II; stocat până în 2012, când a fost modernizat și a ajuns la 301 Jaguares.

✈️ 15134, ex 83077 a efectuat primul zbor pe 13 iulie 1984; în decembrie 1994 a ajuns la AMARG, iar în 1999 a fost livrat Portugaliei în cadrul Peace Atlantis II; stocat până în 2008, când a ajuns la 301 Jaguares după modernizare.

✈️ 15135, ex 83080 a efectuat primul zbor pe 27 iulie 1984; în septembrie 1994 a ajuns la AMARG, iar în 1999 a fost livrat Portugaliei în cadrul programului Peace Atlantis II; stocat până în 2013, când ajunge la 301 Jaguares după modernizare.

✈️ 15141, ex 82975 a efectuat primul zbor pe 12 ianuarie 1984; în decembrie 1994 a ajuns la AMARG, iar în 1999 a fost livrat Portugaliei în cadrul programului Peace Atlantis II; stocat până în 2014, când a ajuns la 301 Jaguares după modernizare.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
100 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

6 thoughts on “Detalii despre cele 5 avioane F-16 cumpărate de România din Portugalia

    1. Nu conteaza cat de vechi este celula de zbor, daca dpdv al motorului al softului si al armamentului au fost aduse la zi.

  1. Toate materialele sufera in timp de fenomenul de ”oboseala” mai ales ca avioanele de vanatoare sint supuse unor eforturi suplimentare iar resursa de zbor a avionului la asta se refera. Daca avionul nu si-a epuizat resursa de zbor din care mai are 10-15 ani mai poate fi folosit in siguranta tot timpul asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Ungaria a scos din serviciu avioanele Antonov An-26
Next post Suedia ar putea începe dezvoltarea unui avion de generația VI