Un secol si mai bine de la zborul lui Vuia, primul al unui avion

Read Time:3 Minute, 53 Second

Suntem pe 18 martie 1906 in Franta, pe un camp din Montesson, localitate de langa Paris. Dupa ani in care s-a chinuit teribil sa isi materializeze proiectul, inginerul Traian Vuia se urca pe scaunul aeroplanului sau, Vuia I, si accelereaza. Dupa aproximativ 50 de metri, aeronava se ridica in aer, la o inaltime de aproximativ un metru, si face un „salt” de 12 metri. Este primul zbor din istorie al unui avion.

Traia Vuia s-a nascut pe 17 august 1872 in Imperiul Austro-Ungar, la Surducul-mic, un sat din Banat ce ii poarta astazi numele. A facut liceul in Lugoj, dupa care a plecat in Budapesta pentru facultate, el fiind absolvent de Politehnica si in de Drept in orasul maghiar.

Spre finalul anului 1901 revine in Lugoj si incepe lucrul la „masina-aeroplan”. Incearca sa o construiasca in Lugoj, insa dificultatile financiare il imping spre capitala mondiala a zborului, Paris, acolo unde ajunge in vara lui 1902 cu speranta de a reusi sa ii convinga pe francezi ca proiectul sau este realizabil. Este intampinat cu scepticism, profesorii de la Academie de Sciences spunandu-i chiar, in februarie 1903, ca „problema zborului cu un aparat mai greu decat aerul nu poate fi rezolvata si este numai un vis”.

In acelasi timp, peste Ocean, fratii Wilbur si Orville Wright sunt aproape de a finaliza proiectul lor, acela de a motoriza un planor.

In Franta, Vuia isi patenteaza avionul in 15 mai 1903 si continua munca la constructia avionului, proiectul incepand oficial cu cateva luni in urma. Pentru ca nu gaseste un propulsor potrivit, incearca sa isi dezvolte propriul motor si patenteaza cateva proiecte.

Peste Ocean, in data de 17 decembrie 1903, fratii Wright decoleaza cu motoplanorul lor, Wright Flyer I, ating o altitudine de aproximativ trei metri si zboara in jur de 37 de metri. Este primul zbor motorizat cu un aparat mai greu ca aerul. De ce nu ii spunem avion o sa vedem imediat.

Revenind in Franta, Vuia continua sa munceasca la propriul aparat si, in decembrie 1905, finalizeaza in sfarsit constructia lui Vuia I. Comparativ cu motoplanorul fratilor Wright si cu alte proiecte din acea perioada, Vuia I pare extraterestru. Constructie simpla, cu tren de rulare-aterizare cu patru roti, scaun pentru pilot si o aripa „curata”, amplasata in partea superioara, avionul inginerului roman reprezinta cu adevarat primul avion din lume.

Zborul

Ajungem in luna martie a anului 1906, la Montesson, acolo unde Traian Vuia isi scoate avionul pe campul ce avea sa devina de zbor. O face intai fara aripi, pentru a se obisnui cu modul in care trebuie controlat aparatul la sol. Dupa cateva teste de acest fel, monteaza aripile pe 18 martie si incearca sa zboare. Vuia I ruleaza 50 de metri, se ridica la inaltimea de un metri si zboara pe o distanta de 12 metri. Zborul este oprit brusc de motorul care cedeaza, avionul este deviat de vant si ajunge sa fie avariat de impactul cu un copac. Cu toate acestea, Vuia I reuseste performanta de a decola folosind trenul de aterizare propriu, ruland folosind numai puterea motorului aflat la bord si revenind la sol pe roti, acesta fiind si conceptul, extrem de simplist, al avionului.

Comparativ, fratii Wright si-au pus motoplanorul pe un soi de sina improvizata, au montat roti detasabile sub aripi, acestea ramanand la sol dupa decolare, iar desprinderea se realiza prin coborarea unei greutati care dadea aparatului impulsul necesar pentru a decola. Iar aterizarea se realiza pe un soi de sanie.

Vuia isi repara si imbunatateste avionul pana in vara, iar in august 1906 sustine noi teste.

Problema aparatului Vuia I a fost aceea ca nu putea sustine zborul, probabil din cauza motorului care nu genera suficienta putere. De aici si comparatia cu fratii Wright si dilema asupra intaietatii in istoria aeronauticii. Americanii foloseau un motoplanor, mult mai usor si avand aripi a caror anvergura era considerabil mai mare, astfel ca au reusit sa parcurga distante mult mai mari, de ordinul sutelor de metri, in zbor. In 1904 ei realizau si primele circuite complete, parcurgand distante de ordinul kilometrilor si mentinandu-se in aer minute bune.

Romanul nu a reusit niciodata acest lucru, avioanele lui, Vlaicu I si Vlaicu II, fiind capabile doar de salturi de cateva zeci de metri.

Cu toate acestea, este evident pentru oricine incearca sa priveasca obiectiv faptul ca fratii Wright nu au zburat avioane in adevaratul sens al cuvantului si ca primul aeroplan care s-a ridicat de la sol in lume a fost cel al lui Vuia, pe 18 martie 1906.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
100 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Un secol si mai bine de la zborul lui Vuia, primul al unui avion

  1. Ar fi necesar sa se bate moneda pe chestia asta! Bineinteles nu ca Vuia a inventat primul avionul asa cum majoritatea inca tin minte ci ca a fost primul avion care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Si poate si ca ideea era mai veche (patentul francez).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Egiptul ar fi comandat doua escadrile de Su-35
Next post AEROCONSULT 2019 – Together we stand, divided we fall!