Am ajuns iarasi in data de 20 aprilie, zi nenorocita de primavara in care trebuie sa scriu, sa le amintesc celor care stiu, le aduc la cunostinta nestiutorilor. Trebuie, pentru ca Doru merita, pentru ca amintirea lui trebuie sa fie mai puternica, mai prezenta in noi toti, cu fiecare zi, luna, sau an care trece de la cumplitul accident.
Doru Davidovici, Omul, Pilotul, Scriitorul, a cazut cu MiG-ul sau intr-o zi de 20 aprilie, inainte ca mugurii libertatii sa apara in Romania comunista. Era al saselea zbor pe Borcea cea pierduta in pustiul Baraganului si MiG-ul 21, dubla comanda, s-a infipt in pamant, ducandu-i la cer, cumva paradoxal, pe cei care au fost si vor ramane pentru eternitate Doru Davidovici si Dumitru Petra.
As putea sa fiu rece, sa ma apuc sa insir aici date de nastere, date de absolvire a liceului militar, a scolii de aviatie, a academiei, gradele si functiile avute in timp la Borcea. As putea sa insir numele cartilor scrise de Doru si poate nu as gresi foarte mult intrucat sunt dureros de putini cei care au auzit de el si si mai putini cei care l-au citit. Insa totul ar fi atat de impersonal, atat de… „memorial” incat nu mi-ar place nici mie, cu siguranta nici lui si fara indoiala nici celor care ar citi.
Doru Davidovici a fost, in primul rand, un OM. Cu litere mari. Nu exista om care sa fi avut sansa de a-l cunoaste si care sa aiba un singur cuvant negativ referitor la el. Desi eram mult prea mic in momentul in care Doru s-a ridicat la cer, am reusit sa imi fac o opinie, cred ca destul de aproape de adevar, despre cine a fost, vorbind cu oameni care l-au cunoscut, citindu-le parerile altora… Egoismul, cinismul si minciuna nu au existat pentru el; a imbratisat cu toata fiinta sa ideea unei camaraderii si increderi totale intre piloti. Suna de parca ar fi fost dintr-o alta lume, nu?
Doru Davidovici a fost PILOT. Din nou, cu litere mari. A fost unul dintre pilotii foarte buni iar talentul si l-a pus in slujba celor tineri, celor dornici sa desluseasca tainele zborului cu „teava” MiG 21. Nu sunt putini cei care pot spune cu mana pe inima ca au invatat aviatie de la Doru Davidovici. Nu sunt nici multi, din pacate. Doru a reusit, desi nu si-a propus niciodata, sa devina o legenda in viata. „Supersonistii” tineri, mai ales cei care ajungeau sa fie detasati la Borcea, l-au asezat pe un piedestal de pe care n-a mai fost coborat niciodata, desi el niciodata nu si-a dorit sa le fie mai mai mult decat instructor si camarad.
Doru Davidovici a fost SCRIITOR. Da, cu litere mari. Putini sunt autorii care se pot mandri ca operele lor au atins, au impresionat si au schimbat complet viata unor oameni. Avocati, ingineri, vanzatori ambulanti, orice va vine minte – sunt profesiile unor oameni care, dupa ce l-au citit pe Doru, s-au indragostit iremediabil de aviatie. Si chiar daca le trecuse vremea pentru a incerca Aviatia Militara, au ajuns sa zboare la Aerocluburi sau sa fie prezenti, in fiecare vara, la mitingurile organizate pe tot intinsul tarii.
Ajuns la final, imi dau seama ca este pacat, mare pacat, sa scriu/ scriem despre Doru Davidovici doar pe 20 aprilie. Este un deserviciu facut amintirii celui care este inca viu intre cei care l-au cunoscut, fie direct, fie din povesti sau carti. Despre Doru ar trebui scris zilnic, ar trebui vorbit zilnic, ar trebui…
Dorule, ne e tare dor de tine, dar ne bucuram ca esti alaturi de noi si acum!
0
0
Mi-e rusine s-o spun, dar o spun: nu am citit decat „Culoarea cerului” prin 1986,de vreo doua ori. Stilul intim, afectiunea cu care scrie despre „batrana doamna” (totusi un avion),relatarea iesirilor pe Valea Prahovei, mi-au tot revenit in minte de-a lungul anilor. Doar ca sa aflu, izbitor de crud, de pe acest site ca autorul a murit in 1989…
E o pierdere mare
Daca Doru nu mai de mult printre noi, amintirea si operele lui raman. De aceea iti spun ca merita sa-i citesti si celelalte carti, vei descoperi un scriitor cum rar se gasesc in zilele noastre.
Cand scriu aceste randuri au trecut de-abia cateva zile de la o alta trista comemorare, aceea a unui veritabil AS – cpt. av. Alexandru Serbanescu – iar paralelismul celor simtite ma indeamna sa fac aceste comentarii… Atunci, candva, un om care a avut zborul in sange, nu a trecut in alta epoca, sa vada cum idealul sau, simtul datoriei in numele caruia s-a batut cum a stiut mai bine, cu un inamic care era covarsitor ca numar si tehnica,devine vinovatie… la nici un an dupa ce eroul Serbanescu devine el insusi eterul in care s-a luptat, vine si ii va calca pe urme un alt AS,cel ce va deveni (fara sa-l fi consacrat nimeni oficial) eroul PILOT, SCRIITOR si peste toate OM, Doru Davidovici ! Dupa ce din intamplare am citit „Zeita de oricalc” am devenit un fan al acestui OM, care m-a facut sa simt (fara a pilota vreodata un avion de lupta) ca as putea sa fiu acolo, ca trairile si imaginile exterioare cabinei de lupta pot fi/sau chiar se recomanda sa fie agrementate cu trairi proprii, fara care o masina neinsufletita (avion) ramane chiar fara suflet, de obicei chiar fara sufletul pilotului, dar asta la modul propriu… mai tarziu un autor de SF (Gerard Klein) a confirmat printr-o anticipatie de exceptie ca pana si un pilot care se afla undeva la un post de telecomanda al unei nave de tip drona poate fi influentat de misiune, nu ramane doar un simplu executant fara sentimente. Iar pentru faptul ca am fost din adolescenta fascinat de existenta unor alte fiinte rationale non-terestre, am devorat si acea superba scriere „Colegii mei din nestiut” unde chiar cred ca am rezonat intr-o mare masura cu ceea ce autorul incerca sa explice : NU SUNTEM SINGURI ! Daca in 89 stiinta era intr-o etapa de usoara stagnare, progresele descoperirilor stiintife in ultimii ani nu mai neaga (vehement ? ) ceea ce era de multa vreme in atentia oamenilor care nu se marginesc doar la ziua de maine; din ce in ce mai multe date se aglutineaza intr-o concluzie: undeva, candva, umanitatea noastra a fost influentata de un contact cu o alta”umanitate” . Inca un punct pentru care dupa 24 de ani continui sa il stimez pe Doru Davidovici ! ( prefer sa ma opresc aici, altfel depasesc numarul de caractere permis unui comentariu ) Multumesc Admin. pentru pagina !
Daca am fost vreo-data binecuvintat in a cunosate un om, aceasta fost atunci cind l-am cunoscut pe fiul lui Doru Davidovci, pe Stefan. Ceea ce a lasat Doru prin fiul sau, depaseste talentul sau incredibil de pilot sau de scriitor. Atunci cind mesajul vietiii este atit de adinc impregnat incit acesta este transmis in afara existentei tale, inseamna ca ti-ai trait viata indiferent cind ai trebuit sa iti dai obolul!