Telenovela programului Aeroportului Internațional Brașov continuă chiar și după ce AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română) a aprobat modificarea orarului de funcționare.
Astfel, au fost emise pe 11 ianuarie ”Condiţiile de Certificare pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav RO – 25/2023 Ediţia 2”, unde este specificat faptul că programul de funcționare este de 16 ore, în intervalul orar 07 – 23.
”Ca urmare a solicitării privind extinderea programului de operare, formulată de Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” în 27 septembrie 2023, cu completările ulterioare transmise în intervalul octombrie 2023 – ianuarie 2024, conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR) a aprobat schimbarea propusă şi a emis în data de 11 ianuarie 2024 Condiţiile de Certificare pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav RO – 25/2023 Ediţia 2.
Astfel, aeronavele planificate vor putea ateriza sau decola de pe Aeroportul Brașov în intervalul orar 07:00-23:00”, se arată într-un comunicat de presă.
Veștile bune se opresc însă aici pentru că, practic, programul aeroportului nu se va schimba. Și asta deoarece nu există momentan interes din partea operatorilor aerieni pentru curse spre/dinspre Brașov.
”Întrucât la acest moment nu există contracte cu companii aeriene care să opereze în afara programului inițial 07:00-19:00, o abordare pragmatică și eficientă în această situație, analizată şi convenită de toate părţile implicate este ca în primă fază, programul de funcționare al Aeroportului să fie adaptat corespunzător, în funcție de cererile concrete primite din partea operatorilor aerieni, fără a se depăși intervalul de 16 ore”, se mai arată în comunicat.
În acest moment, singurele zboruri regulate de la Brașov sunt operate de Wizz Air, către Londra și Dortmund, iar activitatea aeroportului este mult diminuată.
Compania Dan Air a plecat anul trecut de la Brașov după un întreg scandal public legat de programul de funcționare redus al aeroportului.
Average Rating