Tarom va vinde vechile avioane Airbus A318 și Boeing 737

Read Time:1 Minute, 29 Second

Procesul de restructurare al companiei Tarom implică și renunțarea la avioanele vechi, ce urmează a fi vândute.

Potrivit ministrului Transporturilor de la București, Cătălin Drulă, se lucrează la uniformizarea flotei operatorului național, care ar urma să zboare numai cu aeronave Boeing și ATR.

Asta înseamnă că Airbus-urile A318 vor fi scoase din serviciu și valorificate, așa cum se va întâmpla și cu Boeing-urile 737 din generațiile mai vechi.

”Tarom a primit un ajutor de salvare anul trecut, acel ajutor ar trebui fie returnat. Nu are de unde să returneze, ar însemna ajutorul companiei fie transformat în ajutor de restructurare. Se lucrează intens la un plan de restructurare. Planul implică uniformizarea flotei, ar rămâne cu o flotă mai mică, aproximativ trei sferturi din dimensiunea actuală, reducerea personalului care a şi început. Anul acesta se vând avioanele vechi şi o să vină avioane noi. Există o comandă făcută acum doi ani de cinci avioane Boeing 737 Max. Pe acest plan care eficientizează pe partea de reducere de personal, deja au plecat voluntar vreo 300 de oameni, deja sunt în evaluare ceilalţi, prin reducerea direcţiei tehnice, planul are mai mulţi paşi. Vor fi doar două tipuri de aeronave, Boeing şi ATR, ceea ce reduce mult costurile, cu aeronave de tip modern. În acest plan ar trebui să revină pe profitabilitate în 2024 – 2025”, a declarat ministrul Transporturilor la postul Digi24.

Conform airfleets.net, în flota Tarom se află acum 4 Airbus-uri A318, 10 ATR 42 și 72, dar și 8 Boeing-uri 737.

Dintre cele de mai sus, vor părăsi flota Airbus-urile, ATR-urile 42 și Boeing-urile 737 din seriile vechi 300 și 500.

Cele 5 aparate Boeing 737 Max comandate de Tarom direct producătorului american ar urma să fie livrate în anul 2023.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Tarom va vinde vechile avioane Airbus A318 și Boeing 737

  1. Rusine…Va credeti publicatie de aviatie si faceti afirmatii de genul „avioane vechi”. Pai A318 au 13-14 ani vechime. Multi dintre voi aveti masinile mai vechi decat acele A318. Pacat ca nimeni nu observa si relateaza faptul ca drumul spre iad e pavat cu „intentii bune” si ca acea javra numita drula si cu usr-istii sai nu vrea decat sa ingroape mai repede compania nationala prin vanzarea la preturi de nimic intr-o perioada de criza a patrimoniului companiei (avioane,sediu,hangar,etc) si indatorarea peste posibilitati a companiei prin leasing-uri. Urmatorul pas e incapacitatea de plata a operatorului national si lichidarea lui.
    Oare justitia din Romania ce asteapta? Oare nu se sesizeaza ca unele avioane cum ar fi A318 sunt puse la vanzare cu preturi de 5 ori mai mici fata de piata de profil? Oare PNL e mandru ca e partasa la distrugerea acestei companii impreuna ca javrele strainilor infiltrati aka USR?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Un avion al Turkish Stars s-a prăbușit. Pilotul a murit
Next post De ce a renunțat România la avioanele MiG-29