Bucureștiul va fi survolat de avioane militare pe 14 și 16 iulie

Read Time:1 Minute, 52 Second

Mai multe aeronave militare vor survola Bucureștiul în zilele de 14 (marți) și 16 (joi) iulie.

Nu vă faceți griji, nu este vorba decât despre antrenamente în vederea aniversării Zilei Aviației de pe 20 iulie.

”În zilele de 14 iulie și 16 iulie, începând cu ora 10.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române.

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.

Monumentul va fi survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă și Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobație aeriană Iacării Acrobați, precum și aeronave civile din dotarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.

Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 15 aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 și EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 și o aeronavă Piper Seneca V aparținând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, două aeronave BN-2A Islander și o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparținând Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparținând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobație aeriană din România, 5 aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

Ceremonia va fi organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus.

***

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. La 17 iunie, în urmă cu 110 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre”, transmite Ministerul Apărării.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

4 thoughts on “Bucureștiul va fi survolat de avioane militare pe 14 și 16 iulie

  1. Înțeleg că textul este preluat din comunicatul oficial privind evenimentul. Am și eu o mare nelămurire: cum se numește acea „echipă independentă de acrobație aeriană din România” care operează 3 aeronave IAK-52? Nu le mai putem spune numele într-un articol de presă? Li se face … reclamă?

    1. Bună remarca ta. Vom avea duminică, sper, un material mai special despre evenimentele de pe 20 și cu siguranță vei citi și despre Iacării Acrobați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Eurofighter T3 cu radar AESA pentru Spania
Next post Calea de rulare Delta a Aeroportului Otopeni a fost modernizată