Incident cu un avion F-16 de la Baza 86

Read Time:1 Minute, 11 Second

Un avion F-16 AM al Forțelor Aeriene Române, număr de bord 1608, a fost implicat într-un incident în cursul zilei de marți.

Astfel, în timpul unui zbor de antrenament, cei care îl urmăreau pe site-urile de profil au putut observa că pilotul a declarat o urgență (“squawk 7700”), a întrerupt misiunea și a revenit pe aerodromul Borcea.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene, a fost un incident apărut în timpul unui exercițiu de tragere aer-sol în poligon:

”Marți, 13 iulie, pilotul unei aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Escadrilei 53 Aviație Vânătoare a Forțelor Aeriene Române a raportat un incident de zbor survenit în timpul executării unor antrenamente cu trageri de luptă aer-sol în zona poligonului Mălina, jud. Galaţi.

Menţionăm faptul că incidentul nu a pus în pericol viaţa pilotului sau a altor persoane, și  nici integritatea aeronavei sau a altor proprietăţi şi bunuri de la sol. Din primele informații raportate de pilot, în momentul lansării unei bombe de antrenament, s-a produs desprinderea necomandată a unui rezervor extern de combustibil şi a grinzii de  acroşare triple de pe partea dreaptă a aeronavei, materiale care au căzut în zona destinată tragerilor aer-sol din poligon.

Conform procedurilor standard în aceste situații, pilotul aeronavei a raportat situaţia de urgenţă și a aterizat în siguranţă pe aerodromul de bază.

O comisie numită de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene analizează cauzele producerii evenimentului.”

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

6 thoughts on “Incident cu un avion F-16 de la Baza 86

  1. ….sau poate external storage jettison ….se poate si accidental ,se poate si cand selectezi ceva gresit in cockpit

  2. Situatie destul de hilara, adica pilotul a vrut si el sa lanseze o bomba de antrenament si a ramas si fara lansatorul de bombe si fara rezervorul de carburant aditional de 1400 litri probabil. Astfel de incidente sunt destul de des intalnite si la alti utilizatori de F-16, nu este ceva iesit din comun, rezervoarele auxiliare de carburant de 1136 si 1400 litri sunt oricum „auxiliare” si dupa utilizare pot fi oricand largate in caz de necesitate dar ca sa facem haz de necaz, intrebam si noi retoric sefii CFAM, de ce au platit 800 mil Euro pentru 17 avioane la mana a 3-a, construite la inceputul anilor ’80 si care isi pierd si incarcatura acrosata in timpul zborului?…
    Oare nu gaseau ceva mai ieftin dar cu „aceleasi calitati”?…

  3. Au si ele vechimea lor. daca le inlocuiesti fiecare nit si surub, ajungi la pretul unui avion nou si mult mai capabil.
    Poate ar trebui revizitat acel podcast in care se spunea afacerea buna facuta de noi, Chiar daca nu suntem toti specialisti angajabili de LM 🙂
    deocamdata se zboara la minim si cu ce avem, ca piesele de schimb sunt scumpe si meapeneul nu prea are mare lucru de aratat in bilantul sau bugetar sau in stoc. polacii in schimb tocmai ce se laudara cu piese noi si pachet logistic la ale lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Trei escadrile de F-16 și (cel puțin) una de F-35 pentru România. Oare?
Next post Un elicopter american a aterizat forțat în București