Norvegia a vândut avioane F-16 unei companii private

Read Time:1 Minute, 17 Second

Norvegia a anunțat vânzarea primelor avioane F-16 Fighting Falcon unei companii private. Autoritățile de la Oslo continuă negocierile pentru cedarea întregii sale flote.

Americanii de la Draken International au semnat un acord pentru achiziționarea unui număr maxim de 12 aparate F-16 scoase din serviciu de statul nordic.

Avioanele vor fi utilizate pentru servicii de tip ”adversary” în Statele Unite, dar nu numai.

În același timp, ministrul norvegian al Apărării, Odd-Roger Enoksen, a declarat că țara sa continuă negocierile cu aliați din cadrul NATO pentru vânzarea altor avioane F-16.

”Ministerul Apărării și-a manifestat clar dorința ca avioanele F-16 să fie folosite în continuare în cadrul NATO. De aceea ne bucurăm că Norwegian Defence Materiel Agency a fost de acord să vândă 12 dintre aparate companiei Draken Internationa, ce oferă servicii armatei SUA.

De asemenea, continuăm discuțiile cu aliați din cadrul NATO pentru a vinde alte avioane F-16. De aceea mă aștept ca avioanele noastre să rămână în serviciu încă mulți ani”, a declarat Enoksen.

Puteți citi comunicatul oficial al novegienilor aici

În presa internațională a apărut informația că România va cumpăra două escadrile de F-16 la mâna a doua din Norvegia, iar declarațiile ministrului de la Oslo par să le confirme.

Asta pentru că nu prea mai există state din cadrul NATO interesate de F-16 AM/BM cu excepția României, ceilalți aliați aflați pe drumul reconstrucției forțelor aeriene alegând alte căi.

Iar norvegienii, chiar și după această vânzare, mai au suficiente avioane F-16 disponibile pentru vânzare.

About Post Author

Marius Doroftei

Fondator si redactor-sef al site-ului AviatiaMagazin.com, jurnalist cu peste 10 ani de experienta in presa online, pasionat de tot ce tine de aviatie, in special de cea militara.
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Norvegia a vândut avioane F-16 unei companii private

  1. Jale mare printre talibanii noștri că nu au pus ghiara pe „minunățiile” vikingiilor. Frumoasă mutare a gringo a la Magnus Carlsen,că și-au înapoiat păsările să nu le luăm noi,oricum ,Greenville scrie pe noi😃. Namaste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous post Aviația, ”cenușăreasa” avansărilor de Ziua Națională
Next post Emiratele Arabe Unite comandă 80 de avioane Rafale