Forțele Aeriene Române vor avea un ”nou” MiG-21 LanceR

Flota de MiG-21 LanceR C a Forțelor Aeriene Române va crește cu un aparat, acesta aflându-se în ultima fază a lucrărilor de reparație capitală și reconversie la Aerostar Bacău.

Aparatul cu numărul de bord 6421 a surprins pe mai toată lumea în luna aprilie, atunci când a ieșit la zbor cu legendarul deja Bilu Viorel la mansă.

Ce este special la 6421? Păi, în momentul modernizării, avionul acesta a fost LanceR A, varianta de atac la sol, iar de niște ani buni a fost scos la pensie la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, așa cum s-a întâmplat cu toate A-urile.

6421 la Bacău. Foto: Dan Ștefan

Ei bine, la solicitarea Statului Major al Forțelor Aeriene, aparatul a fost trimis la Bacău pentru lucrările de reparație capitală și conversie la varianta C! Ceea ce înseamnă că va reveni cât de curând în serviciul de luptă.

”Avionul MiG-21 LanceR A (aer-sol) nr. 6421 a parcurs la operatorul
economic AEROSTAR S.A. Bacău un program de executare a reparației
capitale și de transformare a avionului din varianta aer-sol în varianta
MiG-21 LanceR C (aer-aer). În prezent, la nivelul Forțelor Aeriene
Române, nu sunt planificate alte avioane MiG-21 LanceR aer-sol care să parcurgă programe similare de transformare în varianta aer-aer”, a transmis Statul Major al Forțelor Aeriene pentru AviațiaMagazin.com.

6421, în linia de LanceR A stocate la Câmpia Turzii. Foto: Marian Coste

Este al doilea MiG-21 LanceR care parcurge acest drum în ultimii ani, de la LanceR A stocat la LanceR C operațional.

Primul a fost 5913, aparat scos din stocare de pe Bacău și livrat Escadrilei 861 de la Mihail Kogălniceanu. Al doilea, 6421, va ajunge și el tot la Constanța.

Din informațiile noastre, la un moment dat a existat un plan pentru conversia a opt LanceR-e A în Lancer-e C, însă se pare că s-a renunțat la acesta, preferându-se solicitări punctuale pentru a acoperi anumite nevoi.

Dacă vom mai avea alte MiG-uri 21 reîntoarse în serviciul de luptă veți citi cu siguranță despre asta pe AviațiaMagazin.com.

Puteți asculta și podcastul nostru pe această temă, pe Youtube sau platformele de podcasting:

Mai multe informații despre conversia MiG-urilor 21 LanceR puteți citi în alte materiale ale AviațiaMagazin:

Prima aparitie publica pentru cel mai nou MiG-21 LanceR din serviciul Fortelor Aeriene Romane

Mai multe avioane MiG-21 LanceR pentru Fortele Aeriene Romane

Subscribe
Notify of
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mihai

Bine ca repara unul cate unul, ca daca faceau conversia a 8 Lancere, sigur se gasea cineva acolo sus sa zica ca avem destule avioane si nu trebuie sa mai cumparam…

Jap

Ar trebui să rîdem sau să plîngem?

Puiak

Sa radem cu lacrimi?

3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x